Damnedevans’s Space

Prin intermediul celorlalti reusim sa ne reflectam exact la fel ca intr-o oglinda. Oglinda ne reflecta imaginea noastra fizica. Asa cum noi nu putem vedea fara oglinda cum aratam, in acelasi mod nu putem deveni constienti de noi decat privindu-ne prin intermediul celorlalti.

Pt noi, ceilalti sunt mediul in care ne descoperim, ne dezvoltam, ne acceptam si ne cucerim. Ei reflecta imaginea sufletului nostru si prin ochii lor ne vedem asa cum suntem de fapt.

Avem nevoie de altii pentru ca avem nevoie de noi. Altii sunt drumul pe care noi il parcurgem pentru a ajunge cu adevarat la propria noastra natura, la propria noastra fiinta.

Din aceasta cauza suntem atat de preocupati de imaginea noastra in ochii altora. Vrem sa fim multumiti de noi atunci cand ne privim in altii. Vrem sa fim inconjurati doar de imaginile noastre cele mai frumoase si placute, vrem ca atunci cand ii privim pe altii ei sa ne reflecte in mod pozitiv.

Tot ei ne pot ajuta sa evoluam, sa ne luam propria noastra fiinta in stapanire. Atunci cand ei nu sunt multumiti de noi nici noua nu ne place reflexia noastra in ochii lor. Asa ca vrem sa o schimbam, vrem sa imbunatatim lucrurile.

Numai ca, la fel ca in cazul unei oglinzi, trebuie sa avem grija sa ne alegem o oglinda care sa reflecte realitatea, nu o oglinda care sa o distorsioneze. Daca alegem sa ne bazam pe reflexia noastra din ochii cuiva care denatureaza realitatea vom ajunge sa ne uram si in final sa ne schimbam intr-un mod gresit si nepotrivit.

Relatiile dintre oameni, de orice fel ar fi ele*, sunt bazate pe un schimb reciproc de placere. Intr-o maniera mai brutala putem compara acest schimb cu schimbul comercial intre vanzator si cumparator.

Sa explic la ce ma refer. Sa luam exemplul a doi prieteni, Costel si Viorel**. Costel se intalneste in fiecare seara cu Viorel pentru a bea o bere, pt. a se uita la meci, pt. a juca un joc impreuna, pt. a discuta etc. Costel are nevoie de compania lui Viorel pentru a se simti bine. De aici putem deduce ca Viorel este pentru Costel un mijloc prin care acesta isi duce la indeplinire o placere, in acest caz placerea de a avea companie. Oamenii cauta in orice relatie implinirea propriilor placeri, propriilor nevoi. Daca Viorel nu l-ar ajuta pe Costel sa isi indeplineasca o placere, e de la sine inteles ca lui Costel nu i-ar mai face placere sa-l vada pe Viorel, prin urmare relatia lor ar inceta.

In cazul de mai sus vorbim de un fel de schimb comercial afectiv, nu material. In principiu e vorba de acelasi lucru. Sa facem o paralela. Vanzatorul ofera un bun spre vanzare cu scopul de a castiga bani. adica de a-si indeplini placerea de a avea bani. Cumparatorul cumpara ceea ce ii ofera spre vanzare comerciantul in masura in care obiectul vandut satisface nevoile de placere pe care le are. Costel cauta la Viorel placerea companiei, a discutiei, placerea de a bea o bere cu cineva. Viorel cauta sa obtina de la Costel acelasi lucru. Fiecare ofera ceva pentru a primi altceva.

Pana in acest punct mi se poate aduce obiectia ca schimburile comerciale nu sunt acelasi lucru ca relatiile dintre doua persoane. Asta pentru ca intr-un schimb comercial nu intervin sentimente, pe cand intr-o relatie sentimentele sunt de regula nelipsite. Costel de exemplu se poate gandi la sentimentele pe care le are Viorel, se poate gandi sa nu-l raneasca pe Viorel si tot asa. Dar si aici intervine tot nevoia de satisfacere a placerii. Costel se gandeste ca nu e bine sa-l raneasca pe Viorel pentru ca asta ar putea avea ca rezultat refuzul acestuia de a mai participa la respectiva relatie, prin urmare ar inceta si furnizarea placerii pe care Costel o cauta.

Atat intr-o relatie cat si intr-un schimb comercial e nevoie de acordul de participare al ambelor parti. Nu avem o relatie fara acordul celuilalt, la fel cum nu avem schimb comercial decat daca ambele persoane vor asta. In ambele cazuri exista interes pentru sentimentele celuilalt. Si vanzatorul cauta sa-si multumeasca clientul la fel cum Costel cauta sa nu-l supere pe Viorel. Dar asta se face tot in vederea satisfacerii unei placeri sau nevoi.

Am aratat mai sus in ce masura se aseamana schimbul comercial cu relatiile interumane. Acestea au intr-adevar si puncte in care nu mai sunt similare. De exmplu atunci cand o persoana isi sacrifica propria placere in favoarea altuia. Si asta se intampla destul de des. Asta ne face sa nu mai fim simple obiecte si sa nu mai purtam numai relatii comerciale de schimb afectiv.

***

Stiu ca punctul meu de vedere reduce relatiile dintre persoane la simple schimburi de placere si oamenii la simple obiecte folosite in vederea obtinerii de placere. Dar am tinut sa incerc sa arat ca putem privi lucrurile si astfel. Totul se aseamana la un anumit nivel cu un schimb comercial, oricat de neatragatoare poate fi aceasta perspectiva.

___________

Note

* ma refer aici nu numai la relatiile de iubire ci si la cele de prietenie, de amicitie.

** Costel si Viorel sunt alesi ca reprezentanti pentru omul in general.

Ce se intampla cu cineva atunci cand cade de pe inaltimea pe care l-ai fixat? Toti avem tendinta de a supraaprecia insusirile altuia in anumite momente. Se intampla sa gasim o persoana care sa ne determine sa o consideram si mai “inzestrata” decat este in realitate. Ne proiectam asteptarile catre acea persoana atunci cand vedem ca se potriveste, la un oarecare nivel, cu imaginea noastra de perfectiune. Mai exact vedem la cineva cateva calitati sau insusiri pe care noi le apreciem si sfarsim prin a-i atribui o serie intreaga de calitati pe care se poate sa nu le aiba in realitate. Dar noi ni le imaginam si credem cu tarie in existenta lor. Totul pana intr-un moment. In acel moment ne cade voalul de pe ochi si vedem adevarul.

Realitatea ne zdruncina bine orice inchipuire pe care o aveam si sfarsim prin a cobori acea persoana extrem de mult fata de pozitia initiala in care o cocotasem, uneori pe nedrept. Asa sfarsesc toate persoanele pe care le ridicam la rangul de intruchipare a perfectiunii. De fapt sta in natura noastra sa cautam modele, sa cautam imagini perfecte sau apropiate de perfectiune pe care sa le admiram. Vrem sa vedem calitati la altii, daca noi nu le avem le proiectam altora si apoi ne bucuram admirandu-le. Dar de fapt e doar imaginatia noastra care cauta sa ne multumeasca transformadu-i pe altii, prin puterea ei, in obiecte de adoratie.

Si asemeni unei statui care se deterioreaza si in final se darama odata cu trecerea vremii, asa si proiectiile noastre palesc lasand sa se vada adevarul in spatele mastii.

- Mitul omului diferit din Antichitate pana in zilele noastre -

O carte destul de interesanta atat prin subiect cat si prin modul in care este scrisa. Omul diferit a constituit dintotdeauna un subiect de atractie pentru oricine. El este cel care ne intriga, care ne atrage atentia.

Prezent inca de la inceput in viata noastra, asemeni unei umbre, el reprezinta tocmai creatia noastra. In fata lui noi avem statutul de Creator pentru ca el s-a nascut din imaginatia noastra. Omul diferit reprezinta materializarea tuturor dorintelor, pasiunilor, fantasmelor, temerilor si aspiratiilor noastre. Oamenii fiind constransi sa-si refuleze o serie de dorinte au cautat salvare tocmai prin proiectarea in exterior a unui alt om, Omul diferit.

Nascut din imaginatia si dorinta noastra el s-a trezit apoi haitui de cei care i-au dat viata, alungat pe rand din orice teritoriu. Exilat la inceput in afara teritoriul cunoscut de noi el a calatorit pe rand prin Scitia, America, Africa, Australia, centrul pamanatului, sfarsind apoi in afara spatiului terestru, in Luna, pe Marte, Venus, in alte galaxii. El este permanent in exil, permanant pe fuga, renegat si iubit, adorat si detestat, temut si batjocorit.

A purtat numeroase chipuri: blem, sciapod, pitecantrop, zana, urias, pitic, martian, chinez, negru, japonez, om-elefant, canibal, etc. Alte infatisari dar in esenta acelasi.

In principiu cartea merita citita, e interesanta. Singurul lucru mai neplacut este dat de monotonia relatarii. Aceiasi idee pana la capat insotita de exemple si marturii legate de diversele infatisari pe care Celalalt le-a luat in timp. Dar la urma urmei e carte istorica, asa ca e de inteles ca nu ne putem astepta la actiune.

Acum cateva citate:

„Traim inconjurati de o multime de omeniri diferite. Ceilalti se afla pretutindeni, pe scara timpului si in toate colturile Universului, locuind in cele mai indepartate galaxii, dar si in cetatile noastre.”

“Omul diferit reprezinta una dintre cele mai raspandite si persistente creatii ale spiritului. O creatie cu mii de chipuri, care se pot schimba in orice clipa. Si tocmai aceste chipuri s-au impus atentiei, fiecare in parte, si mai putin specia ca atare. De la amazoane la extraterestri, de la cinocefali la mutanti, de la salbatici la supraoameni, fiecare a fost cercetat cu rabdare si migala. Biblioteca oamenilor diferiti este uriasa. Trebuie doar stranse la un loc variatiile speciei, spre a se propune o reflectie asupra omului diferit, la singular.”

“Prin omul diferit este pusa la indoiala insasi conditia umana ‚normala’, al carui spatiu biologic, intelectual, moral si social este extrem de limitat. Suntem cu totii programati inca din clipa nasterii. Parcursul fiind cunoscut dinaite, nu ne putem indeparta de reguli decat prin intermediul Omului diferit. Acesta exprima deopotriva visul intoarcerii la origini si setea de perfectiune. Aflat undeva intre natura neimblazita si cerul zeilor, omul este ispitit deopotriva de cele doua moduri de existenta.”

“Nimeni nu va putea dovedi vreodata ca omul diferit este o fiinta in carne si oase. Dupa cum nimeni nu va putea dovedi ca nu exista.”
—————-
Now playing: Beto Vazquez Infinity - Wizard
via FoxyTunes

e curios cum putem face pasiuni pentru anumite persoane… intra in viata noastra si se transforma in universul nostru. e asemenea cetii care acopera un teritoriu intr-o zi de toamna tarzie… ca si ceata ne modifica viziunea asupra lumii, ne acapareaza gandurile. ne trezim din senin ca nu mai vedem altceva decat pe Costel. Costel devine universul nostru, punctul central in jurul caruia gravitam. Toate discutiile si gandurile noastre ajung invariabil la Costel, oricat am incerca sau nu sa ne vedem de alte treburi.

Costel poate fi inlocuit cu Maricica sau cu oricine altcineva in functie de cazul fiecaruia, nu conteaza… am luat ca exemplu pe Costel doar pentru a ilustra ideea.

Merita oare sa ne lasam in felul asta acaparati de cineva? sa ne transformam in persoane dependente de cineva? ce ne face sa avem astfel de obsesii ? obsesii care, la un moment dat, pot disparea la fel de repede precum au aparut…

Am impresia ca o astfel de situatie ne face sa incetam sa fim noi, e ca un drog… atunci cand esti sub influenta acestui drog ai anumite simptome: aduci tot timpul vorba de Costel, ce a mai facut, ce a mai zis, ce ar spune in situatia x, cum ar fi daca … , cat de mult suferi ca nu vorbesti cu el, cat de rau este ca nu a-ti mai vb doua zile….etc etc e un comportament obsesiv… un comportament obsesiv nu este in regula indiferent de circumstante…

dar am ajuns la concluzia ca sta in firea omului sa ajunga la situatia asta, si totul porneste de la un sentiment pozitiv, admiratie, iubire si altele asemenea… nu vorbesc aici despre cazurile de obsesie patologica… cazul descris de mine, vine si trece, lasa urme mai adanci sau mai superficiale in functie de personalitatea si puterea fiecaruia de a le suporta…

poate ar fi bine sa ne gandim uneori daca asfel de “obsesii” ne fac bine sau rau. daca ne fac bine e in regula, daca nu, ar trebui sa luptam cu ele. trebuie doar sa ne gandim putin, sa analizam.

Dude, seriously, think about something else!

O singura secunda din universul nesfarsit,
O singura clipa din sufletu-ti infinit,
Un simplu zambet, atingerea-ti suava
si ma transformi din zeita in sclava.

Eternitatea neatinsa pana acum
Se transforma in real, intr-un vis nebun.
Si ma faci asemeni unui copil sa sper
la deziluzie ca la ceva efemer.

Un infinit de clipe de nebunie curata,
Stranse intr-o singura sclipire furata
Din ochii-ti negri, pierduti in neant,
Din privirea-ti senina, distanta …

…ma fac sa visez, fara ratiune si sens,
La tine, inchipuire falsa si nula
De zeitate nascuta din dorinta-mi nebuna,
De idol sufocat in patimi si minciuna.

(Jun 16, 2007)

Last salvation…

In marble I write my madness and sorrow

Deep in the stone I grave my own drama

For humans to know the guilt that I’m feeling

Craving for you and for my angel’s forgiveness

I now wait in silence the end of this story

And make a promise sacrificing myself

I’m digging my own grave while hoping for changes

For my own weak ilussion and feeblish romance

Fighting the demons I’m blinding myself

Unable to see you I’m drowning in lust

I let them rise above me and reign on my grave

And I embrace you my sweet and beloved

… tormentress.

( Sep 11, 2007)

Credeti ca profesorii mai pot reprezenta in ziua de azi modele de urmat? Mi s-a intamplat, la un seminar de pedagogie, sa sustin ca profesorul pe langa rolul pe care il are de a informa si indruma studentii sau elevii mai reprezinta si un model de urmat.Mi s-a raspuns ca din pacate in ziua de azi asta se intampla mult prea rar, ca statutul de profesor nu mai este acelasi ca inainte. Eu asociez profesorul cu un maestru care te initiaza in unele “taine”, iti ofera posibilitatea de a vedea lumea din alte perspective.

Ar trebui sa punctez mai intai un mic detaliu. diferenta semnificativa care exista in mentalitatea profesorilor de liceu si a celor de facultate. In liceu profesorul isi aloca de cele mai multe ori doar un rol informativ, se transforma intr-un element de circulatie a informatiei, el este ca un fel de carte care are in plus posibilitatea de a transmite prin viu grai informatiile. Stim cu totii cum este cand un profesor se aseaza la catedra si se apuca sa citeasca pur si simplu informatii aproape in intregime din carte. Multi cred ca asta e rolul lor ca profesori, sau chiar daca nu cred ca rolul lor ar fi asta simt ca nu au de ce sa-si dea silinta. Nu sustin ca in faculate nu ar exista si profesori apartinand acestei categorii. Doar ca in facultate mentalitatea profesorilor e putin mai diferita, in unele cazuri chiar radical diferita. Se observa o mai mare implicare, mai multa pasiune pentru predare, profesorii sunt mai daruiti meseriei lor.

Initial cand am ajuns la facultate am ramas placut surprinsa de profesorii pe care i-am intalnit, imi dadeau impresia ca sunt acolo mai mult din pasiune nu din simpla nevoie de a castiga un ban. Imi aminteau cumva de acei maestri care erau complet dedicati doctrinei lor si care faceau tot ce puteau ca sa faca sa incolteasca in inima discipolilor pasiunea si credinta.

Cand vezi un profesor care preda implicandu-se cu totul, care pune viata in ceea ce zice, care insufleteste prelegerea respectiva, atunci te face sa devii mai interesat, sa privesti lucrurile care iti sunt expuse cu mai multe consideratie. pur si simplu esti absorbit, simti ca in tine s-a trezit o curiozitate care nu iti da pace. Cred ca asta ar fi rolul profesorilor. Doar sa trezeasca interesul studentilor pentru ceea ce el preda. E de la sine inteles ca el nu poate sa predea toate informatiile care exista in respectivul domeniu, el nu poate sa intre pana in profunzimea subiectului din cauza timpului limitat. Din cauza asta trebuie sa faca tot ce poate pentru a face sa se nasca dorinta studentului de a cauta prin propriile puteri mai multe informatii.

Profesorii sunt modele si mentori… Modele pentru simplul fapt ca te face sa ii privesti cu respect, iti doresti sa ajungi la fel ca ei, sa ii intreci, sa acumulezi mai multe informatii chiar.

De cate ori nu vad profesori batrani ajunsi la o varsta respectabila care continua sa-si practice meseria cu profunda daruire. Vezi in ochii lor pasiunea pe care o au pentru ceea ce fac. In asemenea momente ti-e imposibil sa nu ii admiri sau macar sa ii privesti cu profund respect.

Normal ca nu neg faptul ca majoritatea profesorilor au talentul de se face insuportabili, se cred mult deasupra celorlalti, te privesc de sus. Dar imaginea asta o intalnesc destul de rar la mine in facultate, nu pot spune ca am un astfel de profesor. Profesorii pe care ii am acum m-am facut sa constientizez faptul ca exista si tipul de profesor-mentor si nu doar cel de profesor-suprem (care are intotdeauna dreptate, care stie totul, pe care nu il poti contrazice, pe care esti nevoit sa il privesti ca pe un zeu care nu poate gresi).

Îngheţat în nemurire într-un spaţiu părăsit

Ca un mort în veşnicia unei vieţi fără sfârşit

Ochii negri şi-o privire fixă si inmărmurită

Te fixează pe vecie cu suprema-i ură mută

Te blesteamă cu-o feroce pasiune controlată

Şi condamnă a ta fiinţă să rămână-n suferinţă

Te urăşte pentru viaţa care lui nu-i este dată

Şi se roagă cu ardoare să mai reînvie-odată

Este îngerul rebel condamnat la nefiinţă

Este pura întrupare a dorinţei de putere

O fiinţă făr’ de viaţă şi mormânt de ispăşire

O statuie rece neagră şi uitată-n părăsire

E pierdut prin cimitire şi lăsat să putrezească

Înger ce poartă veşnicia în cununa-i de păcate

Îi curg lacrimile amare pe faţa-i mută ca ceara

Lacrimi sângerii şi grele ce pătează faţa-i albă

Lacrimi ce anunţă sigur suferinţa nesfârşită

Ca o profeţie sumbră ca o groaznică sentinţă

Condamnat la nemurire el priveşte cerul negru

Si blesteamă universul implorându-şi crunt sfârşitu’