Intre echilibru si exces
februarie 15, 2008
Ma intreb uneori de ce atunci cand dam totul primim in schimb mult prea putin, sau de ce darul nostru, dovada noastra de apreciere si iubire este ignorata, respinsa sau subapreciata. Cred ca in viata tuturor au fost momente in care simteau ca daruiesc totul, incredere, acceptare, iubire, prietenie, intelegere. Sunt momente in care nu iti pasa de nimic, pur si simplu esti acolo pentru persoana respectiva, fara a te gandi la nimic altceva. Lasi la o parte uneori si orgoliul, esti in stare sa dai totul neconditionat. Dar vezi ca nu conteaza, oricat de mult ai face e ca si cum ai construi un zid schiar daca tu incerci de fapt sa darami unul. Cu cat mai multa incredere acorzi cu atat zidul se ridica mai mult.
Ati observat ca cea mai buna metoda de a indeparta pe cineva este chiar excesul de sentimente? Cand tii la cineva, nu conteaza daca e prieten(a) sau iubit(a), atunci nu iti mai pasa ca ii acorzi prea multa atentie, ca ii accepti prea multe, ca faci orice sa ii fii alaturi. Nu te mai gandesti la nimic altceva decat sa incerci sa fii acolo pentru persoana respectiva. Dar nu inteleg cum functioneaza mintea oamenilor. Cert e ca atunci cand dai totul pierzi totul. Pierzi totul mult mai repede decat in mod normal. Se pare ca oamenii vor sa fie tratati cu un amestec de indiferenta si sentimente dragute. Nu e de ajuns sa daruiesti doar iubire, uneori trebuie sa amesteci totul cu putina indiferenta. Banuiesc ca trebuie sa arati din cand in cand persoanei ca te poate pierde, ca trebuie sa aprecieze mai mult momentele in care ii esti alaturi. De asta se spune ca frumusetea nu exista fara urat, sau ca binele nu poate fi apreciat fara existenta raului. Asa si o relatie, nu poate exista fara momente tensionate in care lasi impresia ca esti distant, astfel se pot aprecia momentele in care arati ca ai face orice pentru cealalta persoana.
Stiu ca afirmatia mea risca sa fie interpretata in multe feluri sau sa primeasca critici vehemente. Tocmai am sustinut ca in momentul in care acorzi cuiva o cantitate mare de iubire atunci persoana va fi mai indiferenta decat in cazul in care ai mai pastra din cand in cand o doza de indiferenta. Multi s-ar putea sa sustina ca nu e adevarat, ca exista relatii in care persoanele dau totul in mod reciproc si totul merge perfect. Dar oare chiar asa este? Oare chiar exista acea relatie perfecta, acel ideal de iubire impartasita la cel mai inalt nivel, exista echilibrul mult visat? Ar fi bine sa existe, dar din cate am constatat pana acum, daca exista, este mult prea rara pentru a fi luata in seama in mod serios. Acea relatie perfecta este doar un ideal si nu o constanta dupa care sa judecam lucrurile.
Sa ne gandim la noi. Oare nu ne plictisim uneori daca ni se arata prea multa apreciere? Nu e asa ca ne incanta mai mult cand avem o oarecare incertitudine, cand trebuie sa luptam constant pentru a ne asigura ca suntem iubiti si apreciati? E clar ca spiritul de luptator exista in fiecare dintre noi, atunci cand ni se pune totul la dispozitie simtim ca nu mai avem pentru ce sa depunem efort, primim totul fara a lupta pentru acel lucru. Nu e asa ca un obiect devine mult mai important atunci cand depunem mai mult efort pentru obtinerea lui? Tot ce se poate, sunt persoane care ar spune ca prefera sa lupte mai mult pentru ceva , ca asta ii face sa aprecieze mai mult acel lucru, dar sunt persoane care prefera sa li se dea totul pe un platou de argint, sa li se puna totul la dispozitie.
In orice caz, daca pastram un echilibru de cele mai multe ori reducem considerabil sansele de a gresi. Intotdeauna ceva in exces strica totul, nu conteaza ca e vorba de iubire. Chiar si iubirea in exces poate sufoca, sau poate fi subapreciata tocmai pentru ca este obtinuta prea usor.
februarie 16, 2008 la 9:40 pm
Inca un articol … si ce articol… uimitor…
Cred k replica de sus spune totul… l-am citit de doua ori, sa fiu sigura ca inteleg exact ce vrei sa zici. Si tot ce mi-a trecut prin minte a fost trecutul. Ca un film care rula in timp ce citeam.
Din toate intamplarile din trecut, o sa ma iau doar de cele care sustin ceea ce ai explicat , de existenta a 2 tipuri de relatii in care unii se implaca, altii nu, si mai ales de relatia “perfecta”.
O sa incep cu prima, desi stii foarte bine ca au fost momente in care am discutat despre tema asta. So, nici in ziua de azi nu am gasit raspunsul fix la intrebarea “de ce nu potzi avea alaturi persoana la care tzii?..” Si ar putea sa zica multi, “pentru ca nu te iubeste”.. Dar k sa explic mai bine, ma refer la genul de prietenii de tip “prieteni de catarama”. De ce oare lumea nu te poate aprecia pentru felul tau de a fi?. Pentru ca sunt momente in care tu accepti foarte multe unei persoane, din simplul fapt ca o apreciezi, ca tzii la ea, exact cum ai spus si tu. Si poate ca exista momente in care tu esti apreciat de cineva, dar de fapt, nu vrei sa ai de-a face cu persoana respectiva. Ciudata e viata, nu e asa? Poate ca este vorba de subconstientul oamenilor. Sunt foarte siguri de ceva, si astfel, nu mai fac absolut nimic pentru a fi persoane dragutze, pentru ca li se pare ca totul va fi la fel in viitor, indiferent de caracterul lor.
Si sa trecem si la al doilea tip de relatie, si anume “relatia perfecta “. Ai pus acolo unele intrebari, ai as vrea sa le copiez in comment-ul meu :
“Multi s-ar putea sa sustina ca nu e adevarat, ca exista relatii in care persoanele dau totul in mod reciproc si totul merge perfect. Dar oare chiar asa este? Oare chiar exista acea relatie perfecta, acel ideal de iubire impartasita la cel mai inalt nivel, exista echilibrul mult visat?”
M-am gandit la aceste intrebi, si am analizat si raspunsul tau. Pai cred ca exista, dupa mine ea se formeaza in momentul in care ajungi sa intri in viata unei persoane, si ea te lasa sa faci parte in continuare din ea.In momentul in care ajuti persoana de langa tine, nu o ranesti intentionat, nu fugi de responsabilitati cand faci anumite chestii .O relatie se poate numi aproape perfecta (pentru k perfectiunea nu exista ) in momentul in care se poate uita trecutul care a facut k respectiva relatie sa se clatine si mai ales, cand iti doresti sa fii alaturi de acea persoana fara sa te asteti sa primesti ceva de la ea(material vorbind , si desigur ceea ce am sustinut e valabil pentru ambele persoane. Ma refer la un gen de relatie care nu se bazeaza pe interese, care are ca viitor prezenta celelaltei persoane) Cred ca ar avea viitor cand cele 2 persoane isi dorec cu adevarat acel lucru. Din nou e posibil sa ma insel, si ajung la concluziile pe care le-ai adus tu, si anume ca intr-o relatie este nevoie mereu de dorinta persoanelor de a lupta pentru a pastra alaturi pe cineva. Dar aici ma gandesc ca daca se intampla asta, dispare increderea, care este mult mai importanta decat dorinta de viitor a relatiei. Gandeste-te putin, se poate intampla ca X sa-si doreasca sa fie in relatzii f.bune cu Y. Face tot ce-i sta in putinta, orice pentru a reusi. De ce face asta, nici el nu stie, doar ca asa vrea. Oare X este complet sincer in ceea ce-l priveste pe Y? Intradevar, X nu-l jicneste, se poarta k intr-o relatie perfecta, si cu timpul, chiar reuseste sa aiba o relatie perfecta cu Y.(cand zic perfecta ma refer la faptul ca X a reusit sa-i atraga atentia lui Ydin purul motiv de a mai avea un amic) Prin exemplul relatat, am demonstrat ca dispare sinceritatea, ceea ce dupa parerea mea duce la anularea numelui de „relatie perfecta” .
Ok, cred k am cam incurcat pe acolo ideile, imi cer scuze daca comment-ul meu nu are inteles, doar ca mi este extrem de greu sa-mi dau seama exact cum ar trebui sa arate o relatie perfecta,si daca ea exista, ceea ce sper, pt ca ( sper!!!! ) ce trebuie facut pentru a o mentine.
Inca odata felicitari pentru alegerea temei!!!
februarie 17, 2008 la 6:43 pm
@MAdy: well… da, sunt doua tipuri de relatii. Eu cred ca cea perfecta sau “aproape perfecta” nu poate fi explicata, e mai presus de intelegerea noastra, daca am putea sa o explicam cred ca i-am diminua valoarea, am incerca sa punem in cuvinte cava care nu poate fi exprimat prin cuvinte.
Ce mi-a atras mie atentia din postul tau a fost ultima parte. Cand cineva incearca sa aiba o relatie buna cu o alta persoana tocmai faptul ca incearca asta il determina sa fie putin nesincer. Sa faca totul pentru a-si atinge telul propus. Cred ca aici ar sta greseala. Se poate ca relatia aceea aproape perfecta sa apara numai atunci cand nu ne propunem noi sa ii dam fiinta, atunci cand nu ne asteptam ca ea sa apara. Poate e ceva ce ne va lua prin surprindere aparand exact atunci cand nu este fortata sa o faca, atunci cand nu ne implicam prea mult in cursul evenimentelor. Tot ce se poate.
Ms pentru apreciere, tema nu am ales-o intentionat, temele apar pur si simplu. Deschid pagina si incep cu prima propozitie care imi vine in minte si continui pana devine ceva care se poate incadra intr-o tema.