Despre razbunare

In Dex se spune despre razbunare ceva de genul asta: “A-şi da satisfacţie; a-şi face dreptate (pedepsind pe ofensator)” sau “A-şi face singur dreptate, pedepsind pe cel de la care a suferit un rău, o nedreptate.”... Da, cam asta ar fi definitia. Ce putem intelege de aici? Te razbuni pe cineva pentru a-ti implini o placere si pentru a-ti satisface o nevoie. E vorba tot de placerea proprie care trebuie satisfacuta dar in acelasi timp e si o obligatie. O obligatie pentru ca s-a ajuns la ideea ca “Trebuie sa ma razbun pe ala pentru ca ma enervat, dar nu-mi place sa o fac”.

Razbunarea nu cere neaparat si placerea de a o face. Multi, atunci cand se razbuna nu mai cauta sa isi indeplineasca placerea de a plati cuiva ofensa adusa. O fac doar pentru ca “asa trebuie, asa se cere” sau pentru ca “nu mai sunt barbat daca nu o fac/ nu mai am onoare”. Dar asta transforma totul intr-o obligatie. Care ar mai fi ideea atunci? E o obligatie la fel ca cea de a te duce la servici, a duce gunoiul etc.

Daca tot vrem sa ne razbunam macar sa o facem intr-un mod care sa nu transforme si asta intr-o obligatie. Daca e vorba de placere atunci da, lucrurile stau altfel. Ne razbunam pentru ca ne-a fost adusa o ofensa si vrem sa-l pedepsim pe cel care si-a permis asa ceva, dar asta ne face pe noi sa ne simtim mai bine dupa. Ne da o satisfactie, ne face sa ne simtim impliniti. Asta ar trebui sa se intample! Nu sa ne razbunam pentru ca altfel o sa ne pierdem barbatia, respectul sau onoarea.

Razbunarea nu e arma prostului, e arma celui care stie ce vrea, a celui care stie sa nu se lase calcat in picioare, a celui care are puterea de a spune ce crede si de a face ce crede. Lasii nu se razbuna, lasii ii multumesc domnului ca au scapat cu viata si ca nu au fost umiliti mai rau sau ca nu au suferit mai mult.

Partea prosta, ca da vad si o parte proasta in razbunare, e ca nu te lasa sa te detasezi. E un fel de lant care te tine captiv si care iti poate consuma energia. Sa ne gandim din alta perspectiva. In cazul in care cineva ti-a facut mult rau odata, ceva grav, ajungi sa il urasti si vrei sa te razbuni. Ii dedici mult timp acestui tel, asta pentru ca intre timp a ajuns sa fie un tel, chiar scopul tau in viata. Gandindu-te la cat de satisfacator ar fi sa il vezi pe x chinuindu-se la fel sau chiar mai rau decat tine, vei ramane legat de suferinta care ti-a fost provocata si nu vei putea depasi momentul. Ar fi mai bine sa lasi deoparte orice gand, sa te gandesti ca “da, mi-a facut asta, il urasc pentru asta, as vrea sa i se intample tot ce e mai rau, sa sufere mai mult decat am facut-o eu, dar eu nu voi continua sa imi consum si mai mult energia pe el. Vreau sa imi traiesc viata departe de el, nu merita nici macar ura mea”.

Razbunarea, la fel ca orice altceva trebuie sa pastreze un echilibru. Nu cred ca merita sa iti sacrifici viata pentru a razbuna ceva. Ar merita sa iti sacrifici viata doar daca placerea sau satisfactia simtita in urma razbunarii ar compensa tot efortul depus. Dar daca satisfactia de la final nu compenseaza, totul se transforma in mandrie si orgoliu dus la extrem, in lupta, efort si timp pierdut in zadar.

Is a question of choice if you make from revenge a white rose or a bloody rose. – asta e legatura cu imaginea pentru cei care se intreaba de ce am pus un trandafir alb la postul despre razbunare.