Ce implica studierea filosofiei, ce impact are ea asupra unei persoane.

In primul rand filosofia are darul de a te lasa intr-o stare de confuzie totala, pierdut undeva departe. Te simti ca intr-un tinut strain, fara nimeni aproape care sa te ajute si fara indicatoare care sa te ghideze catre un tinut cunoscut in care te poti descurca, unde sa simti ceva familiar tie.
Asa pierdut, confuz si singur ai de infruntat o multime de amenintari, de escaladat adevarati munti amenintatori si abrupti si de invins dusmani de temut. Si nu esti primul care se lupta cu asta, nu esti primul care incearca sa scape cu viata, cu fruntea sus si fara regrete.

Se fac compromisuri, se admit tot felul de acorduri, dar totul se face doar de o parte… de partea ta. Numai tu trebuie sa lasi de la tine pentru a scapa cu viata, numai tu esti cel care trebuie sa sacrifice ceva pe altarul cunoasterii.

Initial, cand ai plecat in lupta, credeai ca stii destule, aveai cunostinte si principii pentru care ai fi bagat mana in foc, al caror adevar nu l-ai fi contestat niciodata. Puteai sa spui fara regrete “eu stiu x si cred ca ceea ce stiu este intemeiat si valid” . Dar apoi ai descoperit ca nu stii nimic, ca nici una dintre cunostintele tale nu sunt atat de intemeiate incat sa faca fata unei critici bine argumentate. Ai descoperit toate acele puncte slabe care iti dadeau peste cap principiile si ideile, care iti sfaramau cunostintele, care te lasau dezgolit de orice era al tau. Te-ai trezit fara nimic si fara nici un plan de atac, fara nici o modalitate de a redobandi certitudinea de la inceput.

Te indoiesti de orice si privesti cu scepticism orice ti se arata, te intrebi daca tu chiar existi si nu poti afla raspuns nici pentru asta, descoperi ca e chiar cea mai grea intrebare pe care ti-o poti pune, inainte nici nu-ti trecea prin cap ca ai putea vreodata sa te indoiesti de propria-ti existenta.

Incepi sa te agati de parerile altora, sa iti afli scapare in viziunile predecesorilor tai, toate ti se par intemeiate dar nici una nu te defineste total. Nu e nici una care sa te invaluie, sa iti ofere siguranta si sa te adaposteasca de indoieli si incertitudine. Ele nu-ti apartin, tu nu te pierzi total in ele, ele nu iti folosesc decat ca punct de plecare. Trebuie sa te agati de ele ca de un tarm aparut din senin in intinderea de ape in care erai pierdut, gata de inec. Dar e un tarm pe care tu trebuie sa iti cladesti propriul edificiu.
Iti poti cladi propriul edificiu si fara un suport dat dinainte, o poti face din nimic, poti pune totul de la tine, poti sa te transpui pe tine insuti in ceea ce faci, sa devii una cu creatia ta, sa te pierzi in ea, sa te confunzi total cu ea… Si asta ar fi cazul ideal. Dar tu ai ramane pentru totdeauna inmormantat acolo, pierdut pe veci inauntrul creatiei tale, in fiinta ei. Asta ti-ar fi si salvarea.

Te poti salva doar creand ceva care se te transfigureze, ceva care sa te faca sa te pierzi pe tine regasindu-te in alta parte. Acelasi tu dar sub alta infatisare, tu sub forma de creator dar ucis de propria-i creatie. Actul suprem de sacrificiu pe altarul cunoasterii si al filosofiei.