Diferiti sau asemanatori?

 

Stim deja ca diferentele de gandire sunt ceva obisnuit in orice relatie, dar inca nu ne putem hotari daca acestea sunt sau nu benefice. Unele persoane sustin ca, intr-o relatie, cel mai bine este ca persoanele sa aiba multe pareri comune, sa fie compatibile, sa le placa lucruri asemanatoare. Alte persoane, din contra, cred ca numai o relatie in care persoanele au pareri diferite are sanse de reusita. Ambele opinii sunt adevarate, dar depinde din ce perspectiva le privim.  Sa incercam o scurta analiza.

1. Persoanele implicate in relatie trebuie sa aiba cat mai multe puncte comune in ordine ca relatia sa decurga cat mai bine.  Ce ar insemna asta? Atata timp cat ambele persoane impartasesc pareri comune, sunt interesate de aceleasi subiecte, asculta aceiasi muzica, au aceleasi pasiuni, vad lumea in culori asemanatoare, atunci au o sansa mai mare de a se intelege. Nu sustin ca ei ar trebui sa fie ca doua copii fidele, nu se poate intalni o relatie in care partenerii sa semene 100 %. Aici sustin ca partenerii au o sansa mai mare de a se intelege  proportional cu gradul lor de asemanare.

Ar fi usor sa intelegem punctul acesta de vedere. Sa ne gandim la doua persoane care sunt pasionate da sah, de psihologie, filme de actiune, ambii urasc filmele horror, nu suporta orasele aglomerate, pisicile si tot asa. E usor de inteles ca vor putea sa joace sah impreuna, sa evite certurile legate de filmul la care se vor duce la cinema. Avand multe puncte in comun au mult mai multe ocazii de a se intelege. de a discuta in liniste, de a-si impartasii parerile. Daca asculta acelasi gen de muzica atunci nu se vor certa ca unul a dat muzica prea tare si celuilalt nu-i place. Dar, unii spun ca o astfel de relatie este monotona, lipsita de farmec, cred ca persoanele se vor plictisi una de cealalata si edificiul se va spulbera. Dar nu este oare adevarat ca atunci cand construiesti un edificiu folosind aceleasi caramizi, de aceleasi dimensiuni , acesta va fi mai trainic fata de unul construit din caramizi de forme si marimi diferite, care se va darama la prima furtuna, asta daca va putea fi cladit vreodata?

2. In cazul unei relatii in care persoanele implicate au pareri diferite despre lume, relatia lor va fi mai plina de viata, mai piperata si mai incantatoare. Doua persoane care vad lumea altfel ar putea mentine tot timpul o atmosfera placuta tocmai pentru ca nu s-ar plictisi unul de altul. Tot timpul ar avea ceva de discutat in contradictoriu, ar avea mereu de descoperit cate ceva despre partener. Dar se pot suporta doua persoane care discuta mereu in contradictoriu fara a ajunge la o parere comuna, la un consens? Nu se vor satura pana la urma de aceste discutii interminabile? Nu se va stinge totul asemeni unui foc care abia s-a aprins si care nu are cum sa mai fie intretinut din cauza lipsei unui echilibru?

Sa ne imaginem din nou o situatie. Sa ne gandim la doua persoane. Una e inebunita dupa citit iar alta vrea sa se distreze in cluburi, uneia ii place la nebunie zgomotul, agitatia iar alta prefera linistea, pacea. Nu este greu de imaginat ca aceste persoane nu se vor intelege mult timp.

In ambele cazuri prezentate mai sus e simplu de inteles ca se poate ajunge la un consens, dar nu am ales sa prezint situatia asta. Ajungerea la un consens implica o decizie pe care unii o iau, altii nu. Nu este o regula pe care toti o aplica in mod automat.

Observam totusi ca nici una din situatii nu reprezinta cazul perfect. Cazul perfect ar reprezenta pastrarea unui  echilibru, gasirea unei persoane cu care sa ai atat puncte comune cat si puncte de vedere diferite. Eu am prezentat doar extremele.

Intre echilibru si exces

Ma intreb uneori de ce atunci cand dam totul primim in schimb mult prea putin, sau de ce darul nostru, dovada noastra de apreciere si iubire este ignorata, respinsa sau subapreciata. Cred ca in viata tuturor au fost momente in care simteau ca daruiesc totul, incredere, acceptare, iubire, prietenie, intelegere. Sunt momente in care nu iti pasa de nimic, pur si simplu esti acolo pentru persoana respectiva, fara a te gandi la nimic altceva. Lasi la o parte uneori si orgoliul, esti in stare sa dai totul neconditionat. Dar vezi ca nu conteaza, oricat de mult ai face e ca si cum ai construi un zid schiar daca tu incerci de fapt sa darami unul. Cu cat mai multa incredere acorzi cu atat zidul se ridica mai mult.

Ati observat ca cea mai buna metoda de a indeparta pe cineva este chiar excesul de sentimente? Cand tii la cineva, nu conteaza daca e prieten(a) sau iubit(a), atunci nu iti mai pasa ca ii acorzi prea multa atentie, ca ii accepti prea multe, ca faci orice sa ii fii alaturi. Nu te mai gandesti la nimic altceva decat sa incerci sa fii acolo pentru persoana respectiva. Dar nu inteleg cum functioneaza mintea oamenilor. Cert e ca atunci cand dai totul pierzi totul. Pierzi totul mult mai repede decat in mod normal. Se pare ca oamenii vor sa fie tratati cu un amestec de indiferenta si sentimente dragute. Nu e de ajuns sa daruiesti doar iubire, uneori trebuie sa amesteci totul cu putina indiferenta. Banuiesc ca trebuie sa arati din cand in cand persoanei ca te poate pierde, ca trebuie sa aprecieze mai mult momentele in care ii esti alaturi. De asta se spune ca frumusetea nu exista fara urat, sau ca binele nu poate fi apreciat fara existenta raului. Asa si o relatie, nu poate exista fara momente tensionate in care lasi impresia ca esti distant, astfel se pot aprecia momentele in care arati ca ai face orice pentru cealalta persoana.

Stiu ca afirmatia mea risca sa fie interpretata in multe feluri sau sa primeasca critici vehemente. Tocmai am sustinut ca in momentul in care acorzi cuiva o cantitate mare de iubire atunci persoana va fi mai indiferenta decat in cazul in care ai mai pastra din cand in cand o doza de indiferenta. Multi s-ar putea sa sustina ca nu e adevarat, ca exista relatii in care persoanele dau totul in mod reciproc si totul merge perfect. Dar oare chiar asa este? Oare chiar exista acea relatie perfecta, acel ideal de iubire impartasita la cel mai inalt nivel, exista echilibrul mult visat? Ar fi bine sa existe, dar din cate am constatat pana acum, daca exista, este mult prea rara pentru a fi luata in seama in mod serios. Acea relatie perfecta este doar un ideal si nu o constanta dupa care sa judecam lucrurile.

Sa ne gandim la noi. Oare nu ne plictisim uneori daca ni se arata prea multa apreciere? Nu e asa ca ne incanta mai mult cand avem o oarecare incertitudine, cand trebuie sa luptam constant pentru a ne asigura ca suntem iubiti si apreciati? E clar ca spiritul de luptator exista in fiecare dintre noi, atunci cand ni se pune totul la dispozitie simtim ca nu mai avem pentru ce sa depunem efort, primim totul fara a lupta pentru acel lucru. Nu e asa ca un obiect devine mult mai important atunci cand depunem mai mult efort pentru obtinerea lui? Tot ce se poate, sunt persoane care ar spune ca prefera sa lupte mai mult pentru ceva , ca asta ii face sa aprecieze mai mult acel lucru, dar sunt persoane care prefera sa li se dea totul pe un platou de argint, sa li se puna totul la dispozitie.

In orice caz, daca pastram un echilibru de cele mai multe ori reducem considerabil sansele de a gresi. Intotdeauna ceva in exces strica totul, nu conteaza ca e vorba de iubire. Chiar si iubirea in exces poate sufoca, sau poate fi subapreciata tocmai pentru ca este obtinuta prea usor.